Uneori avem nevoie de visare. O scena, nu a vietii, ar fi prea mare, prea shakespeariana, ci una mica, in care noi sa ne exersam propriul rol, adica acel rulou pe care erau scrise replicile. Nimic nu e mai greu decat sa iti reuseasca interpretarea.
Decorul e un colaj a la Pablo Picasso: o buturuga, o cupa cu flori, un laptop pe o masa moderna, o canapea, peretele tapetat cu fotografii de epoca supradimensionate. Iar modelul, preocupat de propria diafanitate, este surprins de jos in sus, din unghiul spectatorilor, in timp ce el ne surprinde din toate partile.
Nu stiu cine a facut scenele atat de inalte... Actorii spun ca deriva din vechile Altare inchinate lui Dionisos, unde satiri zgomotosi dansau orgiastic. Asa a inceput “tragedia”, “cantecul tapilor”.
Noi suntem intr-un registru mai relaxat, opera buffa, cum arata si rochia, plina de aer si curenti marini care i-au contiminat si culoarea.
Dupa experienta Micii Sirene, Nimfa poarta pantofi cu toc, sa fie sigura ca nu isi taie talpile in scoicile tradarii. Condurii sunt catifelati ca pielea ce o acopera si daca la miezul noptii se va pierde unul, sunt sigur ca va gasi doar un calapod calcaneean pe masura.
Dar mai avem timp sa admiram aceasta creatura a marii, jumatate fecioara, jumatate peste, intrebandu-ne opus lui Mircea Cartarescu in alt context, la fel de orbitor, daca nu cumva separarea transversala nu ar putea fi inlocuita de una mai profunda sagitala.
Prea multa filosofie, insa cand e vorba de designerul Marius Musat se potriveste raspunsul lui Mozart la reprosul pe care Imparatul Austriei i-l face privitor la pletora de note: “...Dar niciuna inutila!”
Atâtea culori sunt necesare pentru a forma curcubeul si una singura spre a defini o rochie...
Marius Musat propune o nuanță, o tenta, care e forma nediminutivata a tentației. Un roz pe care eu îl percep ca un corai, semn ca țesătura a fost scufundata mai intai în Marele Recif al Australiei.
Așa pătrunde lumina în viata noastra: diafan si etern, fără sa ne dăm seama. Primul care a sesizat a fost Rembrandt, dar cel care a luat măsuri e Marius Musat.
Priviți acest tablou votiv: a contracarat dansul fotonilor cu o adolescentă, si, ca în Blaga, “a sporit a lumii taină cu neintelesuri si mai mari...”
Aici sunt pe tarmul marii, al oceanului sau al unei lagune continentale. Ce ne frapeaza e decorul uman, convertit în fiinta. S-a ales sideful din considerente stilistice: e forma de calcar cea mai prețioasa.
Propunere pentru cununii. E suficient sa probezi rochia si găsești petitori.
Aceasta e moda: o fata se suie pe catwalk si o Planetă îi urmează cadența pacificatoare a umbletului…
Linii largi pe talie si strânse pe umeri si brate creionează făpturi angelice.
Anturajul lui Apollo, Zeul Luminii si al Artelor, trebuie sa fi fost acesta: nimfe prea tinere pentru a se incumeta în pădure, dar suficient de versate pentru a lua singure tramvaiul. Analizez aceste dungi verticale care depășesc textura, ies din material, continuându-se spre Cer precum paralele lui Euclid, destinate a se intalni în infinit.
Nu am știut niciodată ce sa fac în fața unei treceri de pietoni semnalizate. Sa ma aventurez sau sa astept sa vina cineva sa ma duca de mana?
O tanara în camasa brodata, ici -colo butoni sticloși cu rasunete rubinii. Starea de transhumanta a sufletului începe de la aceasta stare mioritică, nealterată de citadin. Chiar dacă nu o cunosc, pare o fiinta abordabila…
Nu știu câte desene zgariate cu unghii ojate (a se citi "graffiti”) am văzut în viața mea, dar acesta e cel mai frumos. Suntem aici, în New Orleans, coborati dintr-un tramvai numit “Dorinta”. Tanara din stație căuta Fericirea. Nu știe prea mult despre țintă, dovada ca e îmbrăcată elegant, de la Casa “Marius Musat”. Dar o așteaptă o zona periferică, o mimare de nume si idei, o grandoare de mucava…
Cand dansatoarea de hartie și-a dat seama ca se îndrăgostise de soldatelul de plumb, a început sa danseze. Rochia ei creponata foșnea, alintată de un alizeu interior. Andersen ar fi avut nevoie de Marius Musat pentru punerea în scenă a poveștii sale. Dar cum fiecare copil are destulă imaginație, a lăsat lucrurile așa.
Rochia galbenă este simbolul eflorescentei astrale. Vincent van Gogh a pus tot galbenul pe o coală, acesta e meritul lui. E greu sa-l strangi pe tot, dar el a reușit. Marius Musat face același lucru într-un domeniu diferit, în fashion.
Sign up to recieve news about the latest MARIUS MUSAT collections, events and styling advice!
Cand vizitati un site web, acesta poate stoca sau prelua informatii in browser-ul dvs., mai ales sub forma "cookie-urilor". Aceste informatii, care ar putea fi despre dvs., despre preferintele dvs. sau despre dispozitivul dvs. de internet (computere, tablete sau mobile), sunt utilizate in cea mai mare parte pentru a face ca site-ul sa functioneze asa cum va asteptati.