PHILOSOPHY & STYLE No 23

Nu știu cine mai are azi timp de un ceai savurat la ora londoneza, fie si modificata de fusul orar.

E servit intr-un ceainic gros care nu s-ar sparge nici dacă un elefant ar da buzna în vitrina cu portelanuri.

O mână fină prinde ceașcă himerică si da de macesul așezat pe masa după intonarea “Valsului rozelor”.

Bluza de un roșu aprins confera petalelor carnalitatea si focul buzelor. Privirea, disimulată sub ochelarii de soare, are agerime de felina si candoare de iris. În partea de jos rochie sau pantalon negru.

 E jocul cromatic perfect, armonia contrariilor hegeliene, rigoarea cazonă si aprinderea religioasa la Stendhal.

 Nimic nu se intampla fără voia sorții si aici ea e linistita si seducatoare. Forfota multumii nu răzbate. Sa fie meritul licorii sau al vestimentatiei ? Niciodată cele doua atribute, unul culinar si altul estetic, nu au lucrat atat de bine.

Unghiile, la care nu e bine sa te uiți dacă sunt ale tale, merită toată atenția  fiindcă sunt pescuite din Marea de Sidef a Tainelor Ancestrale.  

Floarea de pe masa e dublată de cea din piept, sustinuta de un colan impunator, dobândit la ultima Gală a Fidelității Interioare.

Viața e un amestec de ce a fost si ce va fi.

Prezentul nu exista.

Contemplarea nu are de-a face cu clipa. Îți trebuie timp ca sa admiri.

Eu stau la o masa vecină si mă las sedus estetic.

Hippias, la întrebarea lui Socrate: “Ce e frumusețea?” a răspuns: “O femeie frumoasa!” Înțeleptul Atenei a fost contrariat: “Nu te-am întrebat ce e frumosul...” Discuția a rămas ca toate Dialogurile Platonice la stadiul agnosticismului asumat.

Dragul meu Socrate, îmi permit sa mă bag în discuție, deși în viața mea nu am sorbit un ceai pe Acropole sau în vreo Agora, pentru mine nu e nici o diferenta între Frumos si Frumusețe...

Cosmin-Stefan Georgescu, 5 iunie, Franta

Leave a comment

Related Posts

Product added to wishlist

Cand vizitati un site web, acesta poate stoca sau prelua informatii in browser-ul dvs., mai ales sub forma "cookie-urilor". Aceste informatii, care ar putea fi despre dvs., despre preferintele dvs. sau despre dispozitivul dvs. de internet (computere, tablete sau mobile), sunt utilizate in cea mai mare parte pentru a face ca site-ul sa functioneze asa cum va asteptati.