Shopping Cart
There are no more items in your cartPHILOSOPHY & STYLE No 30
11 September 2021
Suntem într-o zona în care numai accesul diafan si volatil al modei se face simțit.
Stilul poate zbura nestingherit, fără să perturbe alizeul autumnal, intrupandu-se din nori si zămislindu-se din azururi.
Așa s-a nascut aceasta pelerina magică, provenită dintr-un timp revolut, proiectată în actual de Marius Musat. Culoarea scolareasca, bleumarin fonce, trimite la studiul de care avem sau nu chef.
Dar ceea ce ne trezeste apetitul de livresc e aspectul de fata de pension, fugita după iubire.
Căuta cu nesaț, pe o strada nepopulata, chipuri cunoscute. Dar dragostea tocmai aceasta este: negasirea idealului din teama compromiterii reciproce. Două perfecțiuni sunt antinomice si redundante deopotriva.
Ideea de căutare ramane valabilă, fie ca e vorba de un drum, la Platon, de Divinitate, la Pascal, sau de timp, la Proust. Asta ca sa aleg doar o litera din dicționarul filosofic.
Sosetele albe dau aceeași marca de curte a școlii, în care se poate juca sotron sau tenis de camp. Pantofii nu sunt sport, dar tocul e atat de comod, incat am înțeles ca permite lansarea. Manecile bufante fac corp comun cu plastronul, dând aspectul unei saculatii de nimfa, iesind din starea larvară. Construcția e alambicată, mainile pot apărea de oriunde, cu o prestidigitatie de nedescris.
Multifunctionalitatea costumatiei se bazează pe imponderabilitatea ei, levitand, împreuna cu trupul, într-o atemporala prezenta.
Ceea ce poți să-i ceri modei e să nu rămână la stadiul de gala.
Visez modele care sa plece acasă cu ținutele de estrada, si în drum sa faca piața si să dea o raită pe faleza. In afară de gonflarea iscata de vreun curent pătimaș, nu vad alt impediment fericit al croiului. Colereta e brodata delicat, albul rezonează cu bleumarinul, amintind de esarfa triunghiulara a matelotilor. Un pampon pe un umar, ca o reminiscență de fibula pe o togă romană.
Ochelarii de soare a la Audrey Hepburn permit vizualizarea diamantelor, singurul artificiu care nu suporta sa fie admirat cu ochiul liber.
Cosmin-Stefan Georgescu, 11 septembrie, Franta
- Comments