FILOZOFIE & MODA No 28

Nu știu câte desene zgariate cu unghii ojate (a se citi "graffiti”) am văzut în viața mea, dar acesta e cel mai frumos. Poate fiindcă nu mai este abandonat într-o gară, lăsat pe carcasa unui vagon ruginit sau impestritand un jalnic depou. 

Suntem aici, în New Orleans, coborati dintr-un tramvai numit “Dorinta”. Tanara din stație căuta Fericirea. Nu știe prea mult despre țintă, dovada ca e îmbrăcată elegant, de la Casa “Marius Musat”. Dar o așteaptă o zona periferică, o mimare de nume si idei, o grandoare de mucava. 

Rochia e de un roșu aprins. Macii sunt toți în aceasta panza infoiata ca o vela de corabie. Graul a coborat pe spicele picioarelor, lasandu-si boabele în jos, ca în viziunea maternă a lui Grigore Vieru. 

Cloche-ul e exagerat spre a fi rezonator. Nici un designer nu se prezintă la o Saptamana a Modei fără intenția afișată a epatarii. In mâini, modelul tine o geanta miniaturizata, probabil cu o sticluță de camfor sau de lavandă. Este atat de stânjenită încât se vede ca nu e din partea locului.

De altfel, nimeni nu e de aici. Nici măcar localnicii. Ei au fost aduși de recuzitorii lui Tennessee Williams.

Dar dacă suntem în București ?

Atunci, trebuie sa ne plasam pe Strada Mantuleasa unde Mircea Eliade locuia din plin la un număr inexistent. Aici da, Frumoasa Adormita, în picioare, din Pădurea Nibelungilor, își justifică   atemporalitatea. Fiindcă aceasta vestimentatie este atat de trendy incat nu știm dacă  provine din Antichitatea Patriciana, Evul Mediu Florentin, Modernitatea Patapieviciana sau pur si simplu din Imediatul Cartarescian.

Mă uit la ceas, e fără un sfert, nu conteaza cat, o întreb dacă nu mă așteaptă pe mine, deși sunt convins de răspuns, ca sa dreg busuiocul care-i lipsește din san, îi promit iasomie, lamaita si eucalipt ca în romanțele ireverențioase ale lui Minulescu si îi ofer, pentru a scapa de trac, buchetul de petunii pe care florareasa din colț cu Piața Rosetti mi le-a dat pe datorie (doi lei ora).         

Cosmin Stefan-Georgescu, 14 august, Franta

Categories: FILOZOFIE & MODA

Leave a comment

Related Posts